Un studiu publicat de o universitate din Leipzig, la cererea Comitetului Olimpic German, susține că o parte dintre jucătorii germani care au câștigat CM din Elveția 1954 ar fi fost injectați cu metamfetamină, un puternic drog psihostimulent.
În 1954, naționala Germaniei de Vest câștiga primul titlu mondial, 3-2 în finala cu Ungaria legendarului Ferenc Puskaș, favorită clară. Un succes rămas în istorie sub denumirea de „miracolul de la Berna”, care a galvanizat o națiune abia ieșită din ruinele Celui De-al Doilea Război Mondial. După mai bine de 50 de ani, „minunea” începe să-și piardă din strălucire.
În 2004 au apărut primele suspiciuni: un material în presa germană, în care îngrijitorul arenei pe care s-a jucat finala declara că a găsit seringi în jurul vestiarului nemților. Ultimii trei supraviețuitori ai echipei din ’54 au negat vehement orice acuzație de dopaj. Au recunoscut însă că au fost „înțepați”. „Le-am făcut injecții cu vitamina C pentru întărirea rezistenței”, a spus și Franz Loogen, pe atunci în vârstă de 84 de ani, fostul medic al „Panzerelor”.
Drog folosit de piloții Luftwaffe
Săptămâna trecută, un studiu realizat de o universitate din Leipzig pune lucrurile într-o altă lumină. Erik Eggers, unul dintre autorii cercetării, a declarat într-o conferință că fotbaliștii germani au fost injectați cu Pervitin, un medicament pe bază de metamfetamină, un drog psihostimulent! Drog administrat piloților Luftwaffe pentru a nu-și pierde concentrarea și pentru a rămâne treji în timpul misiunilor îndelungate. „Sunt câteva indicii consistente care arată că unii jucători au fost injectați cu Pervitin (pe bază de metamfetamină), iar nu cu vitamina C, cum au susținut oficialii”, a declarat Eggers. Vitamina C sau altceva, cert e că a funcționat perfect pentru nemți. Cele două echipe s-au întâlnit prima dată la CM din Elveția 1954 în faza grupelor, iar vest-germanii au fost spulberați cu 8-3! În finala de la Berna s-a simțit efectul injecțiilor. Deși Ungaria a avut 2-0 după opt minute, Germania a câștigat trofeul, la prima apariție după Al Doilea Război Mondial, cu 3-2.
Oficialii spun că le-au făcut injecții cu vitamina C. Era mai simplu să le dea să mănânce o portocală Erik Eggers, unul dintre autorii studiului
Țineți cont de faptul că acestea sunt indicii și nu dovezi Comitetul Olimpic German
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER